Ieri si azi in fitoterapie
In trecuturile indepartate ale existentei omului pe Planeta noastra, regnul vegetal a constituit principala sursa de supravietuire, prin alimentatie dar si prin vindecarea bolilor. Mai intai prin instinct, prin experienta si ulterior prin ratiune, omul a selectat din multitudinea speciilor vegetale pe acelea care s-au dovedit cele mai utile pentru el.
Prima scoala de naturoterapie s-a deschis in anul 1900, la New York, iar in 1931, Congresul American definea aceasta disciplina medicala ca “Arta de a vindeca”, adica protectoare, preventiva si curativa.
In 1939 practicienii de sanatate publica alopata coexistau in paralel cu naturopatii in cadru legal in Germania. Traditia in aceasta tara a creat Colegii de naturopatie acreditate de guvern, absolventii avand dreptul de a folosi mijloace de precizare a diagnosticului, vindecarea sau ameliorarea starii de sanatate a bolnavilor (numai prin metode naturale si biologice).
In anul 1985, de exemplu, naturoterapia a capatat recunoastere oficiala in Franta, ca: “Medicina naturalaeste un fenomen social pe care nu-l putem sa-l ignoram”, Francois Miterrand.
Naturopatia cuprinde un ansamblu de cunostiinte filozofice si stiintifice ce permit mentinerea starii de sanatate, arta de a vindeca apeland la metode, sisteme si regimuri alimentare naturale, pentru ca sanatatea bolnavilor sa poate fi redata, potentata si mentinuta.
Medicina noastra traditionala este apropiata de marile sisteme de medicina traditionala chineza sau ayurverdica ca filozofie si mod de aplicare.
“Zamolxis, regele nostru, care este un Zeu, ne spune ca dupa cum nu trebuie sa incercam a ingriji ochii fara sa tinem seama de cap, si nici capul nu poate fi ingrijit netinandu-se seama de corp. Tot astfel trebuie sa-I dam ingrijire trupului dimpreuna cu sufletul”, spusele unui medic trac.
Conceptia in medicina traco-dacica considera corpul omenesc ca un tot armonios in care partile componente se afla intr-o dependenta, solidare unele cu celalalte.
